Scrisorile unui ateu batran catre unul mai tanar(7)
- 7 -
Dragă Richard,
A sosit momentul să văd cu ochii mei rezultatele muncii mele, să te văd cum pui în practică sfaturile mele şi cum foloseşti cu atâta dibăcie raţionamentul. Ceea ce mă bucură cel mai mult e faptul că-mi urmezi sfaturile întocmai, fără abatere la stânga ori la dreapta – un motiv bun pentru a fi felicitat. Totuşi trebuie să recunosc că m-ai depăşit în unele aspecte, tocmai prin faptul că ţi-ai însuşit principiul ateismului atât de bine încât acum îl poţi pune în practică fără nicio problemă într-o varietate de laturi ale conflictului nostru cu teiştii şi cu ceilalţi superstiţioşi. Am cercetat, aşa cum se şi cuvenea, îndeaproape scrierile tale şi recunosc că m-ai surprins prin sclipirile tale de raţiune! Într-una din scrierile tale, citesc:
Cat despre premisa ca Dumnezeu nu exista… ateismul nu porneste de la premisa asta. Ateismul porneste de la premisa ca dumnezeu ar trebui sa se manifeste intr-un mod material sau detectabil din care sa rezulte ca exista inainte sa se presupuna ca exista sau nu. Faptul ca exista ateismul nu este concluzia faptului ca dumnezeu nu exista (daca ar fi asa, toata lumea ar fi atee) ci este concluzia unei investigatii sincere in posibilitatea existentei lui dumnezeu dupa datele descriptive oferite de cei credinciosi. Cum argumentele au fost insuficiente si/sau gresite, concluzia normala a unui om care cerceteaza cu mintea deschisa este ca Dumnezeu nu exista, prin urmare devine ateu.(1)
Este vorba, într-adevăr, de un moment de inspiraţie cu totul special, şi cu siguranţă problema pe care ai ridicat-o este una insurmonabilă pentru bieţii creştini. Le spui, cu o mare frumuseţe, că noi nu plecăm de la premisa că Dumnezeu nu există şi apoi, cu o şi mai mare splendoare, le spui că Dumnezeu ar trebui să se manifeste într-un mod material sau detectabil prin metodele noastre ştiinţifice. Inteligenţa argumentului tău constă în faptul că, prin definiţie, ştiinţa cercetează numai natura, şi orice detectăm ştiinţific este clasat drept natură. Dumnezeul lor fiind definit ca fiind supranatural şi cel care a creat natura, prin definiţie nu poate face parte din natură. Avansând condiţia ca Dumnezeu să facă parte din natură pentru a exista, e totuna ca şi cum ai avansa condiţia că Dumnezeu, pentru a exista, să nu existe. Pentru că, pe bună dreptate dacă s-ar ridica cineva şi ar spune că l-a detectat pe Dumnezeu ca fiind parte a naturii, n-ar face decât să-l desfiinţeze complet pe Dumnezeu: odată cu această descoperire ar cădea teoria lor conform căreia Dumnezeu a creat natura – pentru că El însuşi ar fi parte a naturii – şi ar cădea de asemenea teoria conform căreia Dumnezeu este supranatural! Ar fi un deliciu pentru noi să ştim că Dumnezeu este de aceeaşi natură cu noi! Nu ne-ar rămâne aşadar decât să ne declarăm victoria: Tot ce există este Natura! . Tocmai de aceasta, condiţia pe care ai avansat-o, conform căreia Dumnezeu pentru a exista, trebuie să poată fi pus în evidenţă în Natură, este una care odată acceptată de către orice minte, duce la o iremediere a posibilităţii ca Dumnezeu să existe! Pentru că noi ştim că nu putem detecta altceva în afară de Natură prin metoda noastră ştiinţifică, aşa că, practic, condiţia noastră pentru existenţa lui Dumnezeu este aceea ca Dumnezeu să facă parte din natură, adică să nu existe! Desigur că mintea unui creştin nu va ajunge până acolo încât să vadă că, de fapt, ne-am camuflat premisa conform căreia Dumnezeu nu există, în premisa care afirmă că pentru a exista, Dumnezeu trebuie să facă parte din natură şi să fie detectabil ştiinţific, adică să nu existe!
Ai clasat cazul într-un mod formidabil, şi acesta este un exemplu clar că mi-ai urmat sfaturile! Mă străduiesc acum să-ţi apreciez munca aşa cum se cuvine, iar la întâlnirea anuală a ateilor mă voi asigura că tu vei ocupa un loc în frunte! Voi continua acum evaluarea muncii tale, iar tu bucură-te, pentru că puţini sunt aceia care au onoarea de a contribui la moartea lui Dumnezeu! Şi bucură-te pentru că odată ce l-am alungat din cât mai multe minţi şi vieţi, noi devenim eliberatorii conştiinţei – nimeni nu va trebui vreodată să mai aibă mustrări de conştiinţa! Noi suntem cei care fac loc liberei cugetări! Noi suntem cei care ne definim valorile! Dumnezeu a murit!
RSS - Posts
clasic… adica… uau!
dar ma bucur ca te-ai prins la joc.
dumnezeueateu
mai 15, 2009 at 4:47 pm
esti perfect confortabil cu argumentatia asta?
si daca nu imi dai pingback, macar aproba-mi comentariile.
dumnezeueateu
mai 15, 2009 at 4:50 pm
Daca-ti dadeai adresa de mail reala, ai fi primit raspunsul meu in legatura cu pingbackul.
Syme
mai 16, 2009 at 10:03 am
ah, mi-ai scris?
adresa de mail e reala don’t you worry.
ai incercat sa scrii?
dumnezeueateu
mai 16, 2009 at 11:29 pm
ok, am citit si raspuns, nu folosesc prea des mail-ul ala.
dumnezeueateu
mai 16, 2009 at 11:42 pm
E curios ca desi plecati de la premisa ca divinitatea este o notiune supranaturala ( precum o descriu credinciosii) si asta este motivul pentru care este indetectabil nemasurabil si inexistent in acelasi timp, totusi in conditiile in care divinitatea ajunge sa devina parte din natura dispare nevoia de a mai crede in ceva si ramane manifestarea unui tot unitar.
Parte din natura suntem si noi si tot ceea ce ne inconjoara si mai exista un aspect pe care nu este bine sa il pierdeti din vedere ca si atei si anume faptul ca stiinta a luat o cu totul si cu totul noua intorsatura in ceea ce priveste perceptia realitatii,
uitati-va la teoria lui figgs care se apropie sa fie demonstrata , la revolutia lui einstein care inca intoarce cu susul in jos multe domenii ale stiintei, in acelasi timp dand nastere unor ramuri noi ale caror abordari in ceea ce priveste realitatea si perceptia ei sunt nu doar inovatoare dar total contradictiorii cu ceea ce stiinta clasica cunoaste, aici ma refer la fizica quantica ca fiind acea noua ramura.
Pe langa acestea mai este un alt aspect de luat in considerare si anume faptul ca dupa atatia zeci de maestri in diferite religii pe intreg parcursul istoriei civilizatiilor perindate pe tera care au afirmat sustiunut si demonstrat prin modul lor de a fi ca divinul nu este ceva supranatural ci dimpotriva foarte uman si real viu “manifestat in Natrura” aceasta fiind natura sa, omenirea tot nu vrea sa accepte ca este responsabila de supranaturalizarea divinitatii si ca pentru a nu isi accepta rolul de parte intrinseca pe deplin manifestata prefera se aseze ,din obisnuinta teama sau orice alt motiv, in postura de neputiincioasa fiinta umila.
Sunt patetice lamentarile unei fiinte pe deplin capabila sa realizeze orice cum este omul, si modalitatea de a se ascunde in spatele unei iluzii gen dumnezeu.
divinitatea are alte conotatii, unora le place idealul de mos cu barba undeva pe nori ….:))))
alex
mai 21, 2009 at 11:26 am
Spui despre om că este o fiinţă capabilă să realizeze orice, poate o explicaţie în plus ar prinde bine. În legătură cu divinitatea naturală de care vorbeşi, te referi la natură în sine sau la ceva care face parte din natură?
Syme
mai 21, 2009 at 1:16 pm
bine alex, frumos spus.
Syme, e foarte simplu, daca divinitatea naturala se manifesta in cadrul naturii face parte din ea. ti-am facut analogia in articolul meu.
dumnezeueateu
mai 21, 2009 at 5:11 pm
Dacă este divinitate naturală, atunci cu siguranţă că face parte din natură! Oricum, articolul este legat de teism, nu de animism! Subscriu total, este adevărat: dacă divinitatea naturală se manifestă în natură, este cu siguranţă şi parte a ei. Însă problema se pune în legătură cu supranatura, nu cu natura – şi acesta este punctul afirmat şi demonstrat, care nu poate fi negat! Vezi aici: Universul, etern sau nu?
Syme
mai 21, 2009 at 8:38 pm
na ca mi-am gresit cuvintele.
indiferent daca e o divinitate naturala sau supranaturala atunci cand interactioneaza cu natura devine naturala chiar si pentru o scurta perioada. caz in care trebuie sa se supuna legilor naturii.
that’s that.
dumnezeueateu
mai 28, 2009 at 10:10 pm
Nu-ţi înţeleg premisele. Ce vrei să spui prin faptul că dacă vrea să intereacţioneze cu natura, atunci trebuie să devină natural? A interacţionat cu natura şi atunci când a cauzat-o şi n-a devenit natural. Pe de altă parte, faptul că interacţiunea lui cu natura se manifestă printr-un efect în natură este clar. Numai că efectul face parte din natură şi este cauzat de altceva decât natura – şi asta nu face ca supranatura să devină natură. Legile naturii primesc evenimentul respectiv şi acţionează asupra lui, atât şi nimic mai mult. O monedă cauzată de supranatură nu e mai supranaturală decât una care se afla înainte în natură, ambele vor fi supuse gravitaţiei, ambele vor fi făcute din elemente chimice etc. Asupra ei vor acţiona legile naturii, asta neînsemnând că moneda este Dumnezeu şi nici că Dumnezeu este moneda.
Syme
mai 29, 2009 at 11:19 am