De fapt, ateilor le place creştinismul(1)
În primul rând trebuie să vă spun că în ultimul timp am ascultat mai multe dezbateri ale lui Dinesh D’souza şi John Lennox şi lor li se datorează unele idei pe care le exprim în acest articol. Apoi văd destul de clar că subiectul acesta este mult mai larg şi mai complex decât modul simplist în care îl abordez eu, dar acest lucru nu este un neajuns din moment ce şi în felul acesta simplist vor fi unii care îl vor considera prea complex.
Am auzit atei care acuzau creştinismul pentru arderea vrăjitoarelor şi de asemenea că este un sistem antiştiinţific şi limitează progresul şi cunoaşterea umană. Apoi unii din ei mai spun că sistemul moral creştin este unul care nu mai prezintă nicio relevanţă şi oferă în schimb un alt ghid de vieţuire reprezentat după câte se pare de etica umanistă. În acest sens se scriu cărţi, se participă la emisiuni televizate, se organizează conferinţe şi chiar campanii de secularizare a societăţii. Până la acest punct, am fost cu totul descriptiv şi sunt aproape sigur că ateii care-mi vor citi scrierea vor fi înţeles foarte bine că descrierea mea este una realistică. Aş aborda însă nişte aspecte la care, cu mare probabilitate, majoritatea ateilor nu se gândesc (este adevărat că acestea minimalizează şi greutatea acuzaţiilor aduse creştinismului, dar nu acesta este scopul meu în eseul de faţă).
Sunt de părere că aceştia nu cunosc de fapt creştinismul şi că ceea ce se întâmplă ca ei înşişi să admire este tocmai o parte din inima acestui creştinism pe care le place să creadă că îl infirmă şi detestă. M-am limitat în primul rând la creştinism, odată pentru că ofensele pe care le aduc ateii sunt împotriva creştinismului mai mult decât împotriva oricărei alte religii şi pe de altă parte pentru că ştiu mai multe lucruri despre creştinism decât ştiu despre celelalte religii.
Creştinism şi ştiinţă. În ce priveşte acest aspect acuzaţiile care se aduc nu sunt puţine, dar oricâte ar fi ele sunt nefondate. Odată este de luat în considerare faptul că dacă un anumit intitulat creştin face o afirmaţie există două posibilităţi: una este aceea ca afirmaţia lui să reprezinte cu acurateţe poziţia creştină, iar cealaltă este aceea ca afirmaţia lui să nu reprezinte poziţia creştină. Nu este relevant dacă au existat sau nu creştini care au negat ştiinţa, contează dacă poziţia lor în acel aspect era una creştină ori nu. Acesta este elementul necesar pentru a acuza sistemul creştin de împotrivire faţă de cunoaştere, nu faptul că a existat cineva care la un moment dat din istorie a s-a exprimat împotriva ştiinţei nereprezentând creştinismul în fapt. Unii ar putea considera poziţia ocupată de mine drept o anumită formă de eschivare în faţa unor evenimente ca procesul lui Galileo. În răspuns eu aş afirma că Galileo a fost extrem de imprudent în afirmaţiile lui şi sarcasmul lui a fost cel care l-a pus în situaţia verdictului pe care l-a suportat. Am rămas uimit când am aflat că poziţia teologilor din perioada lui era aceea de a trata “heliocetrismul” ca o poziţie ipotetică până când se descoperă suficiente dovezi pentru a fi afirmată ca o realitate fizică. Am rămas si mai uimit când am aflat însă că Roberto Bellarmino, unul din cei mai influenţi teologi ai vremii respective afirma că nu ar exista nicio problemă cu heliocentrismul dacă Galileo ar oferi o “demonstraţie” – şi că mai degrabă ar trebui teologii să-şi schimbe poziţia decât ca demonstraţia să fie considerată falsă. Poziţia lui Bellarmino este în ultimă instanţă mai ştiinţifică decât poziţia lui Galileo, cu toate că dreptatea era de partea lui Galileo în ce priveşte propria lui poziţie. Situaţia dificilă în care a fost pus Galileo a fost aceea de a nu propaga heliocentrismul fără acele dovezi finale, pe când el dorea foarte mult să publice. Şi a publicat. A dat dovadă de sarcasm. Şi a fost dat verdictul. Şi-a putut continua liniştit cercetările ştiinţifice. A avut un arhiepiscop prieten. Dar a fost izolat într-o vilă (permiţându-i-se anumite deplasări). Un fapt interesant este că primele acuzaţii de erezie nu i-au fost aduse de biserică, ci de filosofii laici.(1) Oamenii de ştiinţă de azi adoptă mai degrabă poziţia lui Bellarmino de a trata lucrurile fără dovezi ştiinţifice clare ca fiind ipotetice, nu poziţia lui Galileo de a propaga o anumită idee fără a exista dovezi clare în ce o priveşte (chiar dacă ideea ar fi adevărată).
Dacă aş fi ateu, aş lua de asemenea în considerare faptul că bazele multor ştiinţe au fost puse de creştini practicanţi ai secolelor VI şi VII. Ştiinţa a fost iniţiată de creştini, într-o societate mai predominant creştină decât este a noastră, într-o societate în care biserica avea mai multă autoritate decât are astăzi şi, mai mult, cunoaşterea era privită ca un tribut adus divinităţii, nu ca un afront. Unii ca Blaise Pascal au scris mai mult pe subiecte legate de creştinism decât strict de ştiinţă. Alţii au fost chiar preoţi (Mendel). Aş putea continua cu o listă impresionantă de creştini care au fondat ramuri ştiinţifice, dar scopul meu nu este neapărat de a arăta o listă de creştini deştepţi şi care scriau şi abordau şi subiecte legate de Dumnezeu. Nu insinuez faptul că dacă ei erau deştepţi, atunci Dumnezeu există. Departe de mine apelul la autoritate. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că ştiinţa îşi are originea în context creştin şi în minţile creştinilor, ateii nu pot monopoliza ştiinţa ca fiind o invenţie a scepticilor. Chiar dacă ar dori să lase această impresie, nu dovedesc în acest fel decât ignoranţă în ce priveşte istoria şi filosofia ştiinţei.
Aş putea însă să mă ridic şi să le spun “băieţi, ştiinţa şi valorile voastre morale vă sunt lăsate moştenire de creştinism”. Foarte probabil să se simtă iritaţi, însă nu aceasta este ideea. Cu tot cu iritarea lor şi acuzaţiile pe care le aduc astăzi creştinismului, nu se schimbă realitatea despre originea ştiinţei moderne. Aceasta nu a pornit în vreo societate ateistă şi nici într-una diferită de cea creştină (cum ar fi cea orientală).
Poziţia creştină favorizează metoda ştiinţifică şi ştiinţa în general. Încă din Facerea (Geneza) omul a fost făcut să stâpânească pământul şi tot ce este pe el. Să folosească şi să exploreze! Porunca de a cerceta toate lucrurile şi a păstra ce este bun se află în Biblia creştinilor de mii de ani, nu în vreun principiu inventat de atei. Ideea de “crede şi nu cerceta” pusă pe seama creştinismului este una care nu-şi află originea în singurul creştinism pe care-l cunosc. Şi nici nu mă gândesc să apăr vreun alt fel de creştinism.
Cred că ateii dau dovadă de imprudenţă în afirmaţiile pe care le fac vizavi de creştinism şi ştiinţă. În fapt, ei sunt de acord cu principiile creştine care au dus la ştiinţă şi cu anumite perspective pe care le-au avut anumiţi teologi asupra a ce considerăm şi ce nu considerăm ca adevărat. Unii dintre ei fac însă afirmaţii extrem de grave din punct de vedere raţional (grave în sensul de iraţionale) iar ceilalţi acceptă ceea ce afirmă primii pe baza faptului că sunt atei renumiţi. Am văzut această practică atât pe blogurile din ţara asta, cât şi pe diferite platforme media. O puteţi vedea pur şi simplu în entuziasmul pe care l-au stârnit cărţile lui Dawkins printre atei.
(1) Galileo affair – http://en.wikipedia.org/wiki/Galileo_affair
Citeşte şi: De fapt, ateilor le place creştinismul(2)
RSS - Posts
Un argument bine prezentat. Totusi, cred ca acelas argument s-ar atribuii gruparilor fundamentalisite care sunt (in mod constant) impotriva stiintei, opundu-se contributilor aduse din acest domeniu.
In aceasta batalie (crestinismul vs stiinta) echilibru stintific sau teologic lipseste din nivelul dialogurilor academice. Extremismul, dupa cum observam mai sus, va distruge si va cauza diferite calamitati. Rezultatul pe care-l marturisim sunt oameni ca si Richard Dawkins sau pastori fundamentialisti din America, Romania, etc.
Inaintea lui Dumnezeu, atat stiinta cat si crestinismul au un rol important. Dovezile acestei imagini se gasesc in exemplele prezentate mai sus de autorul acestui articol. Savantii istoriei nu au separat aceste concepte de viata de zi cu zi. Ei au inteles ca amandoua artere sunt importante si strans legate una fata de cealalta.
In V. Testament, Isaia, Psalmi si Iov, ne ajuta sa intelegem (corect) detaliile disctute in articolul de mai sus. Dumnezeul Creator este un Dumnezeu al detaliilor, al stiintei, dar si un Dumnezeu al creatiei, adica intreaga umanitate.
Cu stima si respect.
Cosmin Pascu
Cosmin Pascu
octombrie 3, 2009 at 12:50 am
E uimitor cat de raspandita e credinta ca indemnul “crede si nu cerceta” e o afirmatie a Scripturii. E foarte bine ca ai aratat ceea ce Biblia spune de fapt – “cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun”.
Sugestie: cred ca poate fi mai oportuna folosirea variantei romanesti a numelului cardinalului din “afacerea Galilei”, Roberto Bellarmino.
Lennox e un dragut!
liftingshadows
octombrie 3, 2009 at 8:32 pm
@liftingshadows
Multumesc de sugestie. Am schimbat chiar acum.
Syme
octombrie 3, 2009 at 10:03 pm
In articolul “Galileo affair” scrie ca procesul lui Galilei a avut loc in 1633.
Din aceleasi surse (http://ro.wikipedia.org/wiki/Legile_lui_Kepler)
vedem ca legile miscarii planetelor in jurul Soarelui erau deja descoprite de Kepler inca din 1619. Deja heliocentrismul se dovedise o teorie mai conforma cu observatiile decat geocentrismul in vremea cand Galilei era acuzat de erezie.
Cardinalul Roberto Bellarmino traia pe alta lume cand cerea dovezi in sprijinul heliocentrismului la 14 ani dupa ce fusesera deja oferite.
Si, oricum ai lua-o, biserica catolica nu se face vinovata de ignoranta (sa presupunem ca era doar prost informata) ci de pedepsirea delictelor de opinie (lucru pentru care noi consideram astazi comunismul rau de exemplu). Tocmai publicarea ideilor si supunerea lor unor noi experimente si observatii le poate confirma sau infirma. Chiar daca ideile lui Galilei ar fi fost gresite, condamnarea lui tot o crima ramane.
lepton
octombrie 5, 2009 at 2:11 pm
Eu nu ştiu în ce masură au ajuns publicaţiile lui Kepler din Germania in Italia din moment ce discutia a fost intre geocentrism si heliocentrismul susţinut de Copernic (Legile lui Kepler aducând îmbunătăţiri teoriei lui Copernic). De asemenea, trebuie să dai acum răspunsul la întrebarea dacă legile lui Kepler sunt nişte legi matematice ori nişte demonstraţii ale faptului că heliocentrismul este adevărat. Sau pur şi simplu este vorba de faptul că dacă universul ar fi heliocentric, atunci mişcarea planetelor ar fi descrisă matematic în felul propus de legile respective? (întreb pentru că nu am studiat pe larg cazul lui Kepler) Faptul că existau mai multe teorii este destul de clar în acest sens (vezi şi teoria lui Tycho Brahe pe care din cate stiu s-a bazat lucrarea lui Kepler). Problema nu a fost una de interzicere a dreptului la opinie – chiar dacă ateilor le-ar plăcea să creadă acest lucru. Spre deosebire de lumea de azi care îngurgitează orice gunoi ca fiind “bun”, se pare că lumea de atunci voia să aibă o publicistică de calitate (nu omite faptul că în momentul în care Newton a venit şi a oferit o lucrare bine argumentată, heliocentrismul a fost acceptat). Faptul că Galileo nu a avut dovezi de certitudine si în pofida acestui fapt era şi sarcastic i-au adus problemele respective. De asemenea, atât Galileo cât şi Copernic (care a propus una dintre primele teorii heliocentrice) erau la urma urmei creştini, lucru care nu i-a impiedicat să cerceteze. Newton la fel, însă el a oferit argumente mult mai convingătoare – chiar şi acest fapt demonstrează că problema nu era cu opinia, ci cu argumentele. De asemenea, ignori faptul ca Galileo nu îşi privea teoria strict ca pe o “opinie”, ci o declara ca fiind mai mult decat îi permiteau propriile dovezi să afirme cu certitudine. Aţi prezenta o “opinie” a fost cu totul acceptat – şi asta în momentul în care i s-a spus să-şi prezinte poziţia heliocentrică ca fiind ipotetică. Însă el nu a fost mulţumit cu dreptul la opinie, ci a vrut monopol asupra subiectului în lipsa dovezilor de certitudine.
Syme
octombrie 6, 2009 at 12:48 am
Nu prea stiu ce vrei sa zici cu “demonstraţii ale faptului că heliocentrismul este adevărat”. Nu asa functioneaza stiinta.
Legile miscarii planetelor au fost deduse din observatii ale pozitiei lor pe bolta cereasca. Fiecare observatie a fiecarei planete trebuie sa corespunda cu ce prezice teoria (adica cele 3 legi in cazul nostru). Asta e modul in care o teorie se verifica.
In epoca celor 3 (Copernic, Galilei si Kepler) la moda era teoria geocentrica a lui Ptolemeu, agreata si de biserica. Cu toate astea, datele acumulate in cei aprox 1500 de ani care trecusera de la Ptolemeu sugerau ca teoria are hibe (adica unele observatii nu se potriveau cu predictiile teoriei). Incercarile de a o reforma erau deci perfect justificate.
Copernic a adoptat sistemul heliocentric incercand sa explice de ce uneori planetele dau impresia ca se “intorc” din drumul lor pe bota cereasca. Presupunand Pamantul in miscare, explicatia lui era mai simpla decat cea a lui Ptolemeu, desi nu era mai precisa.
Chiar si numai cu teoria lui Copernic (al carei adept declarat era Galilei) si biserica nu ar fi avut motive sa faca mofturi. La urma urmei era doar o alta ipoteza in legatura cu universul in care traim, la fel de buna ca si cea a lui Ptolemeu.
In schimb biserica s-a atacat din cauza ca popilor li se parea ca heliocentrismul ataca direct pasaje din biblie gen: “Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.” (Psalmi 104:5) (care la ortodocsi, din cate vad, e “Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.” – Psalmi 103:6 probabil din motive de traducere).
De altfel Galileo a fost acuzat de erezie, adicatelea din motive religioase, nu de “publicistica de calitate”.
Chiar si Martin Luther (ca sa nu dam toata vina pe catolici), cand l-a atacat pe Copernic a facut-o din aceleasi motive religioase:
“People gave ear to an upstart astrologer who strove to show that the earth revolves, not the heavens or the firmament, the sun and the moon. Whoever wishes to appear clever must devise some new system, which of all systems is of course the very best. This fool wishes to reverse the entire science of astronomy; but sacred Scripture tells us that Joshua commanded the sun to stand still, and not the earth.”
Ca sa revin la cursul evenimentelor, Kepler a incercat sa imbunatateasca teoria geocentrista utilizand observatiile lui Tycho-Brahe, dar toate observatiile duceau catre o teorie heliocentrista, ale carei baze cu adevarat stiintifice le-a si pus, in sensul ca din observatii ale pozitiei unei planete + legile lui Kepler puteai deduce pozitia planetei intr-un moment viitor. Adica descrierea miscarii planetelor se imbunatatise considerabil si heliocentrismul ar fi trebuit sa fie deja teoria preferata in perioada cand cardinalul facea pe strutzul si refuza sa se informeze mai bine.
Ca sa ne continuam periplul printre “dovezile de certitudine”, Newton a explicat si de ce planetele ar trebui sa se miste in jurul Soarelui si nu invers, intarind astfel pozitia heliocentrismului. Cu toate astea, la sfarsitul sec. XIX, teoria lui Newton a sucombat spectaculos din cauza ca a ajuns sa prezica existenta unor planete acolo unde ele nu puteau fi observate.
A trebuit sa vina Einstein sa completeze la randul lui teoria lui Newton cu relativitatea generala si astfel misterul planetelor lipsa sa fie elucidat. Relativitatea generala are si ea hibele ei care nu au fost rezolvate nici pana in ziua de azi.
Ce ma mira pe mine e ca nu au aparut in timpul asta alti cardinali care sa pretinda dovezi de certitudine si sa ceara interzicerea operelor lui Newton sau Einstein pe motiv ca nu sunt suficient de bine argumentate. Oare unde or fi acei Roberto Bellarmino ai vremurilor noastre?
Ca sa rezum: procesul lui Galilei nu tine de dovezi, certitudine sau chestii de genul asta. El tine de o epoca in care puterea si influenta bisericii era enorma si in plus reprezentantii ei isi inchipuiau ca in biblie poti gasi raspunsuri la absolut orice (si ca in consecinta poate fi folosita ca baza pentru stiintele naturale). In ziua de azi stim ca ei se inselau. Vaticanul a recunoscut deja ca a gresit in cazul lui Galilei. End of story. Alte discutii pe tema sunt doar de dragul discutiei.
lepton
octombrie 6, 2009 at 10:24 am
Nu am adus nicio critica teoriei stiintifice in sine, am prezentat lucrurile asa cum erau atunci, nu cum ar fi trebuit sa fie atunci daca timpul respectiv era timpul in care traim noi acum. Asa este, daca respectivul cardinal nu ar fi avut de facut mai mult decat de dat un search pe Google, atunci critica ta este extrem de la obiect. Insa nu poti justifica aceasta critica afirmand ca el refuza sa se informeze din moment ce, dupa toate aparentele, nici macar Galileo nu era mai informat (desi era sustinator al teroriei). De asemenea, biserica nu avea nimic impotriva faptului ca era vorba doar de “o alta ipoteza”, insa Galileo refuza sa o prezinte ca doar ca “o alta ipoteza”. In rest, ceea ce afirmi este rezonabil si nu obisnuiesc sa critic de dragul criticii. Desigur ca Vaticanul a recunoscut respectiva greseala si desigur ca in fapt este vorba de o greseala la mijloc. Chiar eu am subliniat in articol despre diferenta ce trebuie facuta intre ceea ce sustine o anumita persoana intr-un punct dat din istorie si ceea ce sustine in general crestinismul.
Syme
octombrie 13, 2009 at 6:46 pm