Timpul scurs între timp, alături de faptul că și mai multă vreme va trece până voi scrie din nou, se datorează unei decizii. Dat fiind faptul că timpului nu-i pasă prea mult de felul în care-l folosesc, am decis să-mi pese mie. Și ținând cont de prioritățile mele și lucrurile în care-mi investesc intelectul momentan, scrisul pe blog nu a reușit să se încadreze în capul listei, de fapt nu doar că nu este în capul listei cu priorități – pur și simplu nu este defel pe listă.

Probabil, atunci când redactarea nu va lua prea mult timp, voi scăpa câte ceva, despre lucrurile la care lucrez, pe celălalt blog: https://surprinsdedumnezeu.wordpress.com/:

• inteligență artificială
• programare
• statistică
• trading

Dacă însă aveți întrebări pe teme care țin de tematica blogului de față, scrieți la mariusfersigan@gmail.com. S-ar putea ca în momente de relaxare sau de mutat mintea spre alte subiecte decât cele la care lucrez să răspund cu un articol. Dar nu promit nici promtitudine și nici faptul că voi răspunde.

Lecturi bune vă doresc.

]]> http://wordarmy.wordpress.com/2011/11/10/william-lane-craig-versus-richard-dawkins/feed/ 0 Syme http://wordarmy.wordpress.com/2011/10/18/dezbatere-la-londra-william-lane-craig-vs-stephen-law-audio/ http://wordarmy.wordpress.com/2011/10/18/dezbatere-la-londra-william-lane-craig-vs-stephen-law-audio/#comments Tue, 18 Oct 2011 18:20:15 +0000 Syme http://wordarmy.wordpress.com/?p=2578 ]]> Aveți mai jos în format audio dezbaterea de aseară dintre William Lane Craig și Stephen Law.

Does God Exist?

Audiție plăcută.

Voi reveni mai spre seară cu review-ul.

Stephen Law, din câte știu, este considerat un oponent serios de către Craig. Încântarea mea vine mai degrabă de la oponentul lui Craig decât de la Craig. În sensul că voi gusta mult mai bine dezbaterea dintre Law și Craig din seara asta decât aș fi gustat-o pe cea dintre Craig și Atkins (la care nu voi asista).

E un cadou bun de ziua mea. Voi reveni după dezbatere cu o recenzie.

Textul este preluat de pe grupul Viața din alte perspective de pe facebook:

Daca Cristos ar fi fost Dumnezeu…

Daca Cristos era intr-adeavar Dumnezeu, ar fi cunoscut viitorul. In fata lui Istoria s-ar fi derulat ca un caleidoscop. Ar fi stiut cum au fost interpretate cuvintele sale. Ar fi stiut cate crime, cate orori, cate infamii se vor comite in numele sau. El ar fi stiut si vazut cum flacarile dementei fanatice, flacarile persecutiei se vor sui avide peste trupurile nevinovate ale milioanelor de martiri de pe altarul nebuniei numite Crestinism. El ar fi stiut ca mii si mii de barbati si femei vor zace in puscariile Bisericii, in tenebrele superstitiei bolnave, la limita umana a indurarii. El ar fi stiut ca Biserica Sa va inventa si folosi instrumente inimaginabile de tortura. Ca fidelii sai vor recurge la bate si roti, la lanturi si fierastraie. Ar fi vazut orizontul iluminat de flacarile razboaielor religioase. Ar fi stiut ce fel de credo-uri vor apare ca ciupercile otravite dupa ploaie, din fiece text despre el. Ar fi vazut sectele ingnorante angajandu-se in razboaie intre ele. Ar fi vazut milioanele de oameni construind la ordinele preotilor inchisori pentru semenii lor. Ar fi vazut miile de esafoade imbibate de sangele celor mai buni si mai curajosi. Ar fi auzit urletele, ar fi vazut fetele albite de agonie. Ar fi auzit racnetele si gemetele martirilor adevarati. Ar fi stiut ca se vor scrie comentarii pe marginea spuselor sale cu spada pentru a fi citite la lumina rugurilor…. Ar fi vazut interpolarile, minciunile, adausurile, falsificarile pe care ipocritii le vor scrie si le vor zice. Ar fi vazut toate razboaiele care se vor duce in numele sau, ar fi stiut ca pe deasupra campurilor de morti, inchisorilor, esafoadelor si executiilor, timp de o mie de ani va flutura steagul imbibat de sange al crucii.

Ar fi stiut ca ipocrizia va fi sanctificata, beatificata si incoronata. Ca credulitatea va dirija lumea. Ar fi stiut ca libertatea va disparea pentru o mie de ani de pe Terra. El ar fi stiut ca Papii si Regii vor reduce la sclavie sufletele si trupurile oamenilor. Ar fi stiut ca acestia vor persecuta si distruge inventatorii si descoperitorii, ganditorii si filosofii. Ar fi stiut ca Biserica Sa va stinge sfanta lumina a ratiunii si va lasa lumea fara o stea.

Ar fi spus oamenilor, ca in numele Lui nu trebuie sa ucizi.

De ce n-a vorbit? De ce n-a zis el discipolilor sai si intregii lumii: ‘Nu trebuie sa ardeti, sa inchideti si sa torturati in numele meu. Nu trebuie sa va persecutati aproapele.’

De ce nu a explicat el Trinitatea, si a lasat atata controversa si venin? De ce n-a zis el ce fel de botez i-ar place sa se intample pe Terra? De ce n-a scris el o Evanghelie sau o carte in care sa-si afirme principiile? De ce n-a frant el lanturile sclaviei? De ce n-a zis el daca Vechiul Testament este sau nu cuvantul inspirat al lui Dumnezeu? Sau a spus-o, dar neclar, cand a rosti “Eu nu am venit sa schimb Legea…”
De ce n-a scris el insusi Noul Testament? De ce a dat el cuvintele sale spre a fi spuse si pastrate de catre ignoranta abjecta, ipocriziei si hazardului? De ce n-a zis el ceva pozitiv si clarificator despre Lumea Cealalta? De ce n-a schimbat el speranta vaga intr-un paradis intr-o voioasa cunoastere a lumii celeilalte? De ce nu ne-a zis el nimic despre Drepturile Omului, de Libertatea mainilor si spiritului? De ce s-a dus el, mut, spre moarte, abandonand lumea in mana mizeriei si indoielii?

Oare, pentru ca era un simplu OM, ale carui cuvinte au fost denaturate de urmasi?

According to Richard Dawkins, the gifted exponent of evolution, Einstein was an atheist: “Einstein sometimes invoked the name of God, and he is not the only atheistic scientist to do so, inviting misunderstanding by supernaturalists eager to misunderstand and claim the illustrious thinker as their own.”[1] Dawkins gives a definition of atheism as believing that there is “nothing beyond the natural, physical world, no supernatural creative intelligence lurking behind the observable universe.”[2] He explains that some scientists sound religious, but if you delve more deeply into their thinking, they are in fact atheists. He presents Einstein as a prime example, and describes Einstein’s religion as pantheism, which he calls “sexed-up atheism”.[3] According to Dawkins, “The one thing his theistic critics got right, was that Einstein was not one of them. He was repeatedly indignant at the suggestion he was a theist.”[4] But has Dawkins totally misunderstood Einstein? Is there clear unequivocal evidence that Einstein did believe in God?

bethinking.org – Science + Christianity – Did Einstein Believe in God?.

Materialul de față va fi împărțit în mai multe părți. Pentru început ne vom ocupa de înțelegerea diferențelor dintre dualism și fizicalism. Și apoi vom trece la argumentele avansate pentru fiecare dintre acestea (precum și la implicațiile lor logice).

Aș vrea însă ca de la bun început cititorii să ia cunoștință puțin mai tehnic despre o lege a logicii pe care o voi aplica destul de des în argumentație – legea identității. Acestă lege este definită în felul următor: A este A. Cei mai mulți suntem conștienți că aceasta este o tautologie: este evident că eu sunt identic cu mine însumi. Însă această lege este importantă deoarece pe baza acesteia emerge relația de identitate și conform legii lui Leibniz X este identic cu Y numai și numai dacă tot ceea ce este adevărat despre X este adevărat și despre Y și tot ceea ce este adevărat despre Y este adevărat și despre X.

Aici există o problemă cu utilizarea pe care în limbajul uzual o dăm identității. Unii ar spune că două obiecte precum două laptopuri HP Compaq 620 de aceeași culoare sunt identice. Dar acest lucru nu este adevărat pentru că nu tot ce este adevărat despre unul este adevărat și despre celălalt. De exemplu despre unul dintre ele este adevărat că ocupă poziția A în spațiu pe când despre cel de-al doilea este adevărat că ocupă poziția B în spațiu. Probabil și momentul fabricării lor diferă. Și de fapt sigur diferă faptul că un laptop nu are în compoziție exact atomii pe care celălalt laptop îi are. Am putea spune că identitatea dintre cele două laptopuri este doar una calitativă: au aceeași culoare, au același fel de piese, au același fel de performanțe, etc.

Din punctul de vedere al termenilor distingem așadar identitatea calitativă (qualitative identity) și identitatea propriu-zisă (numerical identity). Legea lui Leibniz exprimată mai sus nu este aplicabilă în cazul identității calitative, ci doar în cazul celei propriu-zise.

Legea lui Leibniz va avea o aplicabilitate importantă în discursul de față. Pentru că, de exemplu, dacă se susține că gândurile sunt evenimente electrice, atunci ar trebui să se suțină o relație de identitate între gânduri și unele evenimente electrice din creier și ar trebui să se nege faptul că există lucruri adevărate despre gânduri dar care nu sunt adevărate și despre evenimentele electrice cu pricina.

Deocamndată însă am dorit doar să facilitez înțelegerea relației de identitate. Aplicabilitatea o vom aborda mai aprofundat odată ce vom înainta.

*În engleză „mind-body problem” – literatura de specialitate la care am acces în română traduce expresia cu „problema spirit-corp”. Preferința mea este să rezum cei doi termeni la „problema minte-creier”.

Dacă vrea cineva să incrimineze ASUR de treburi drăcești treaba lor, dar până în acest punct mi se pare mult mai drăcesc ce și cum se scrie pe unele bloguri și situri ale creștinilor. Prin comparație ASUR este o sfântă și prin modul respectuos de exprimare și prin felul în care își susține punctele de vedere.

This article gives an overview of the moral and legal aspects of abortion and evaluates the most important arguments. The central moral aspect concerns whether there is any morally relevant point during the biological process of the development of the fetus from its beginning as a unicellular zygote to birth itself that may justify not having an abortion after that point. Leading candidates for the morally relevant point are: the onset of movement, consciousness, the ability to feel pain, and viability. The central legal aspect of the abortion conflict is whether fetuses have a basic legal right to live, or, at least, a claim to live. The most important argument with regard to this conflict is the potentiality argument, which turns on whether the fetus is potentially a human person and thus should be protected. The question of personhood depends on both empirical findings and moral claims.

The article ends with an evaluation of a pragmatic account. According to this account, one has to examine the different kinds of reasons for abortion in a particular case to decide about the reasonableness of the justification given. Take the example of a young, raped woman. The account suggests that it would seem cruel and callous to force her to give birth to “her” child. So, if  this pragmatic account is correct, some abortions may be morally justifiable whereas other abortions may be morally reprehensible.

Table of Contents

1. Preliminary Distinctions
   1. Three Views on Abortion
   2. The Standard Argument
   3. The Modified Standard Argument
2. Personhood
3. Moral Aspects of the Abortion Conflict
   1. Moral Rights
   2. At Birth
   3. Viability
   4. First Movement
   5. Consciousness and the Ability to Feel Pain
   6. Unicellular Zygote
   7. Thomson and the Argument of The Sickly Violinist
4. Legal Aspects of the Abortion Conflict
   1. The Account of Quasi-Rights
   2. The Argument of Potentiality
5. A Pragmatic Account
   1. First Order Reasons
      1. Rape
      2. Endangerment of the Woman’s Life
      3. Serious Mentally or Physically Disabled Fetuses
   2. Second Order Reasons
      1. A Journey to Europe
      2. Financial and Social Reasons
   3. First Order Reasons vs. Second Order Reasons
6. Public Policy and Abortion
7. Clinical Ethics Consultation and Abortion
8. References and Further Reading